Eveniment
ACCIDENT de muncă în Dej! Un muncitor a căzut de la înălțime – FOTO/VIDEO
Publicat acum
8 anipe
Un accident de muncă s-a petrecut în această după-amiază în incinta unui șantier situat pe strada Nichita Stănescu din Dej. Un bărbat în vârstă de 42 de ani a ajuns la spital după ce a căzut de la înălțime.
În urma apelului la 112, la fața locului a intervenit de urgență un echipaj de prim-ajutor, dar și polițiștii.
Din fericire, victima a căzut de la o înălțime de doar doi metri și jumătate. Chiar și așa, rănile suferite sunt destul de serioase, dar nu îi pun viața în pericol. Muncitorul a fost transportat la Spitalul Municipal Dej pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.
Potrivit colegilor, bărbatul lucra, asigurat și echipat corespunzător, pe grinzile de lemn ale acoperișului. Acesta s-ar fi dezechipat pentru a merge la baie, moment în care s-a petrecut nefericitul eveniment. Bărbatul a căzut pe planșeul de beton al ultimului etaj, de la o înălțime de aproximativ 2,5 metri.
Personalul de pe ambulanță a declarat că victima a suferit un traumatism în regiunea sacrală.
Pe fir au intrat și inspectorii ITM, care au demarat o anchetă în acest caz, pentru a stabili, împreună cu polițiștii, cum s-a petrecut accidentul de muncă.