Eveniment
Accident GRAV, azi-noapte, în Cășeiu. Trei persoane au ajuns la spital
Publicat acum
7 anipe
Un grav accident de circulație a avut loc azi-noapte, în jurul orei 3, pe DN1C, pe raza localității Cășeiu. Trei persoane au ajuns la spital.
Din primele informații, șoferul unui autovehicul a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și a intrat într-un podeţ, iar apoi s-a răsturnat într-un şanţ. În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, echipaje de prim-ajutor, dar și polițiștii.
Trei persoane au fost rănite și au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar apoi au fost transportate la Spitalul Municipal Dej pentru investigații amănunțite.
”Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă pe raza comunei Căşeiu. Şoferul unei autoutilitare ar fi adormit la volan, autovehiculul a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un podeţ din beton, după care s-a răsturnat într-un şanţ. Au fost răniţi şoferul şi doi pasageri, aceştia fiind transportaţi la spital. De asemenea, un alt autovehicul parcat pe podeţul respectiv a fost avariat”, a declarat Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.
Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul de pe DN1C, din Cășeiu.