Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

ACCIDENT grav în Cluj. Tânăr încarcerat, găsit inconștient de către salvatori – FOTO

Publicat acum

pe

Un grav accident de circulație s-a petrecut în această seară la ieșirea de pe A3, către Nădășel, în județul Cluj.

Alarma s-a dat în jurul orei 21:40. Accidentul s-a produs între un autoturism și un autocamion, iar la fața locului au fost dislocate de urgență trei autospeciale cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD.

“Un tânăr în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost descarcerat dintre fiarele autoturismului deformat. Bărbatul, extras de către salvatorii clujeni, suferise mai multe traumatisme și era în stare de inconștiență”, a transmis ISU Cluj.

Victima a fost transportată către spital în stare critică.

ACTUALIZARE: “La data de 29 decembrie, în jurul orei 21.30, s-a produs un accident rutier pe Autostrada A3, soldat cu rănirea gravă a unei persoane. Un conducător auto de 23 de ani, din comuna Mărgău, care se deplasa pe autostrada A3, din direcția Gilău spre Nădășelu, ajuns la kilometrul 56, a intrat în coliziune față-spate cu un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 53 de ani, din județul Constanța.

În urma evenimentului, tânărul a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis IPJ Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER