Ştiri din zonă
ACCIDENT în comuna Jucu. Una dintre victime, extrasă de pompieri din mașină – FOTO
Publicat acum
5 lunipe
Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Jucu au intervenit, în această seară, la un accident rutier petrecut pe DJ1616, la intrarea în localitatea Gădălin, comuna Jucu.
La fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). Salvatorii au găsit două autoturisme avariate, dintre care unul ieșit în afara părții carosabile, cu un bărbat încarcerat în acesta.
”Pompierii au acționat cu echipamentele speciale pentru asigurarea accesului la victimă și extragere fără agravarea leziunilor suferite. Conform primei evaluări, aceasta era în stare de conștiență și era cooperantă, prezentând mai multe traumatisme la nivelul membrelor inferioare. Ulterior a fost preluată de către echipajul SAJ și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Totodată, un al doilea bărbat a fost consultat la fața locului de către echipajul SAJ și a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate”, a informat ISU Cluj.
ACTUALIZARE: ”Din cercetările preliminare a rezultat că autoturismul condus de un bărbat de 34 de ani, din direcția localității Bonțida înspre Gădălin ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un alt autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 49 de ani.
În urma impactului, ambii șoferi au fost transportați la spital.
Testarea bărbatului de 34 de ani cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.
Bărbatul de 49 de ani nu a putut fi testat la fața locului cu etilotestul. Din nefericire, acesta a decedat la unitatea medicală”, a precizat IPJ Cluj.