Eveniment
ACCIDENT în Dej, cinci autoturisme avariate – FOTO
Publicat acum
3 anipe

Un accident rutier a avut loc, azi-noapte, pe strada Ecaterina Teodoroiu din municipiul Dej.
Din primele informații, cinci autoturisme au fost avariate. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, dar și polițiștii.
Salvatorii ”au găsit 5 autoturisme avariate, fără ocupanți în acestea. Nu au fost persoane care să solicite transportul la spital în urma acestui eveniment”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.
ACTUALIZARE: ”S-a efectuat procedura de solutionare a evenimentelor rutiere soldate cu pagube materiale. Din verificări a rezultat că un conducător auto, tânăr de 20 de ani, din Dej, care se angajase în efectuarea unei manevre de depășire, a intrat în coliziune laterală cu autoturismul pe care intenționa să-l depășescă, ulterior fiind proiectat în alte 3 auto parcate. Au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a informat IPJ Cluj.



Citește și:

Mașină sub sechestru, găsită la Dej, în cadrul unei noi acțiuni BLITZ. Zeci de testări cu etilotestul, surpriză la rezultate

Tineri din Cășeiu, după gratii! Au fost prinși în trafic, într-o mașină. Pentru ce fapte au fost condamnați

Atacatorii ambulanței din Dej, trimiși în judecată. Ce susțin procurorii












