Eveniment
ACCIDENT MORTAL în Dej. O mașină a intrat sub un camion încărcat cu lemne – FOTO/VIDEO
Publicat acum
3 anipe
Un accident de circulație a avut loc azi-noapte, în jurul orei 02:45, pe strada Bistriței din municipiul Dej.
Din primele informații, un conducător auto în vârstă de 22 de ani, din județul Sălaj, care se deplasa dinspre Beclean înspre Dej a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule care era oprit pe partea carosabilă, la semaforul electric care indica culoarea roșie. În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu două autospeciale, o ambulanță, dar și polițiștii.
“Salvatorii au găsit un autoturism și un autocamion avariate, iar în cel din urmă se afla încarcerat șoferul, în stare de inconștiență și cu multiple traumatisme. Au fost întreprinse măsuri pentru extragerea rapidă a tânărului, având în vedere starea extrem de gravă a acestuia și faptul că autoturismul se afla contorsionat sub remorca camionului”, a precizat ISU Cluj.
Tânărul în vârstă de 22 de ani a fost preluat de ambulanță și transportat la spital.
Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.
ACTUALIZARE: Din păcate, tânărul nu a mai putut fi salvat, medicii declarând decesul.