Eveniment
ACCIDENT în Dej, patru mașini implicate – FOTO
Publicat acum
3 anipe

Un accident rutier a avut loc în această dimineață pe strada Vâlcele, la intrarea în municipiul Dej dinspre Cluj-Napoca.
Din primele informații, patru autoturisme au fost implicate în accident. În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, un echipaj SMURD, dar și polițiștii.
„Din fericire, nu au existat victime încarcerate, iar o singură persoană a fost evaluată de paramedicii SMURD, care au transportat-o ulterior la spital pentru investigații suplimentare. În paralel, pompierii au asigurat măsuri specifice de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului”, a informat ISU Cluj.
ACTUALIZARE: „O conducătoare auto, de 21 de ani, care se deplasa dinspre Gherla spre Dej, a intrat în coliziune cu mașina care o preceda, pe care ulterior a proiectat-o în alte două auto din față sa.
Toate autovehiculele circulau pe aceeași direcție.
A rezultat rănirea unei femei, în vârstă de 56 de ani, pasageră în primul autovehicul avariat.
Testările cu aparatul etilotest au avut rezultate negative”, a informat IPJ Cluj.
Citește și:

O nouă ședință a aleșilor din Dej. Cimitir pentru animale de companie, se rectifică și bugetul. VEZI toate proiectele

EXCLUSIV | Concedieri în masă la Fujikura Dej, sute de oameni au rămas fără loc de muncă

Investiție nouă în Parcul Industrial TETAROM III. AmbaFlex își extinde capacitatea de producție la Jucu












Tudor
2023-12-20 la 3:27:44 AM
Nu inteleg de ce toata lumea se grabeste undeva, mai ales in perioada asta a anului. Multi neatenti pe sosele.