Ştiri din zonă
ACCIDENT în Mociu. Pompierii din Dej au intervenit, o femeie a fost transportată la spital – FOTO
Publicat acum
5 anipe
Un accident de circulație, soldat cu o victimă, a avut loc astăzi, în jurul orei 14:40, în localitatea Mociu.
Din primele informații, un șofer în vârstă de 36 de ani, care circula dinspre Cluj înspre Mociu, nu ar fi adaptat viteza la condiițile de drum, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu alt autoturism, condus regulamentar de un șofer de 45 ani din Cluj-Napoca.
În urma apelului la 112, o autospecială din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej – subunitatea Mociu, un echipaj SMURD, dar și polițiștii s-au deplasat la fața locului.
O femeie de aproximativ 60 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital, cu afecțiuni ușoare.
Cei doi conducători au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.