Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

ACCIDENT între Dej și Cluj-Napoca! Un microbuz a intrat în coliziune frontală cu un canal de colectare – FOTO

Publicat acum

pe

Un accident de circulație, soldat cu o persoană rănită, s-a produs în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 01:45, pe DN1C, pe raza localității Sânicoara.

Potrivit primelor informații, conducătorul unui microbuz, un bărbat în vârstă de 50 de ani, cetățean din Republica Moldova, în timp ce se deplasa pe DN1C, dinpre Dej înspre Cluj-Napoca, ajuns pe raza localității Sânicoara, din cauză cu nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, a pătruns într-un sens giratoriu, a sărit peste acesta și a părăsit partea carosabila prin dreapta sensului său de deplasare și a intrat în coliziune frontală cu un canal de colectare a apelor pluviale.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit două autospeciale dotate cu modul de descarcerare, două ambulanțe, dar și polițiștii clujeni.

Trei persoane au fost consultate de către echipajele Serviciului de Ambulanță Județean Cluj, dintre care una a fost transportată la spital. A fost vorba despre o femeie de 63 de ani care acuza dureri la spate.

Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER