Eveniment
ACCIDENT în Cuzdrioara, soldat cu DOUĂ VICTIME – FOTO
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișUn accident de circulație, soldat cu două persoane rănite ușor, s-a produs ieri după-amiază, puțin înainte de ora 15:00, pe DN17, pe raza localității clujene Cuzdrioara.
Corform primelor informații, conducătorul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 32 de ani din județul Bistrița-Năsăud, în timp ce se deplasa pe DN17, ajuns pe raza localității Cuzdrioara, din motive încă necunoscute, a pierdut controlul asupra volanului, s-a izbit violent de un parapet metalic, a părăsit partea carosabilă, intrând ulterior în coliziune cu un capăt de podeț.
În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit polițiștii dejeni, dar și o ambulanță de la Dej.
Accidentul rutier s-a soldat cu două persoane rănite ușor – o femeie în vârstă de 29 de ani și un minor de 6 ani, ambii pasageri în autovehicul. După ce au primit îngrijiri medicale la fața locului, victimele au fost transportate la Spitalul Municipal Dej pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.
Oamenii legii au demarat cercetări în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul rutier.
FOTO – Info Trafic jud. Cluj