Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

ACCIDENT la ieșire din Apahida. Un bărbat a rămas încarcerat – FOTO

Publicat acum

pe

Un accident de circulație a avut loc în această dimineață, în jurul orei 09:10, la ieșire din localitatea Apahida spre Corpadea.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit două autospeciale din cadrul ISU Cluj, un echipaj SMURD, o ambulanță, dar și polițiștii.

Salvatorii au găsit la locul accidentului un bărbat încarcerat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, în stare de conștiență și cooperant. Aceștia au acționat pentru deblocarea ușii și pentru a extrage pasagerul astfel încât să nu-i fie agravate leziunile suferite. Ulterior, bărbatul a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Un al doilea bărbat, de aproximativ 60 de ani, a fost consultat și transportat la spital cu ambulanța.

ACTUALIZARE: ”Un autoturism condus de un bărbat de 76 de ani, din comuna Apahida, care se deplasa pe DN 16, din direcția Mociu spre Apahida a ieșit de pe partea carosabilă. În urma evenimentului a rezultat rănirea conducătorului auto și a unui bărbat de 52 de ani, pasager în autovehicul. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a informat IPJ Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER