Eveniment
Accident la ieșire din Coplean. O femeie a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu mașina
Publicat acum
8 anipe
Un accident de circulație, soldat cu o persoană rănită, a avut loc ieri după-amiază la ieșire din localitatea Coplean spre Câțcău.
Din primele informații, pe fondul unui carosabil umed, o femeie în vârstă de 24 de ani din comuna Câțcău a pierdut controlul autovehiculului, a derapat și a ieșit de pe drum, răsturnându-se cu roțile în sus, într-un șanț. În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat polițiștii dejeni și o ambulanță.
Până la sosirea salvatorilor din Dej, șoferița a primit îngrijiri medicale într-o ambulanță din Satu Mare care s-a oprit la locul accidentului. Victima – care a suferit un traumatism cervico-dorso-lombar, traumatism de umăr stâng și traumatism de bazin – a fost transportată la Spitalul Municipal Dej. Ulterior, aceasta a fost dusă cu o ambulanță la UPU1 Cluj pentru continuarea investigațiilor suplimentare.
Oamenii legii efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul de la ieșire din Coplean.
Citește și:

Mașină sub sechestru, găsită la Dej, în cadrul unei noi acțiuni BLITZ. Zeci de testări cu etilotestul, surpriză la rezultate

Tineri din Cășeiu, după gratii! Au fost prinși în trafic, într-o mașină. Pentru ce fapte au fost condamnați

Atacatorii ambulanței din Dej, trimiși în judecată. Ce susțin procurorii












