Eveniment
ACCIDENT la intrare în Cășeiu! Impact între două autoutilitare – FOTO
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin Cociș
Un accident de circulație a avut loc astăzi, în jurul orei 09:15, pe DN1C, la intrare în localitatea clujeană Cășeiu.
Din primele informații, în accident au fost implicate două autoutilitare, ambele înmatriculate în județul Bistrița-Năsăud. Conducătorul unei autoutilitare de culoare galbenă, în timp ce se deplasa dinspre Dej înspre Baia Mare, ajuns la intrare în localitatea Cășeiu, dinspre Dej, cel mai probabil din cauza neatenției în conducere, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu o altă autoutilitară care se deplasa regulamentar din sensul opus. Ulterior coliziunii, ambele autovehicule au ieșit în afara carosabilului, pe terenul viran.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje de prim-ajutor, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare, dar și polițiștii.
Se pare că o persoană a fost rănită ușor. Din fericire, nu s-a impus transportarea acesteia la spital.
Pentru că nu au existat victime, cei doi șoferi au ales să completeze o constatare amiabilă de accident.
Citește și:

Droguri în loc de dulciuri! Tânăr săltat de jandarmi, la Dej, în noaptea de Moș Nicolae – FOTO

Beat, cu permisul suspendat și fără noroc: tânăr din Chiuiești, reținut de Moș Nicolae în uniformă de polițist

Femeie lovită în cap cu telefonul. Agresorul, reținut de polițiștii din Gherla și apoi arestat















