Eveniment
Accident MORTAL în Ileanda. Un bărbat a murit în noaptea de Înviere – FOTO
Publicat acum
9 anipe
Un accident mortal de circulație a avut loc azi-noapte, în jurul orei orei 1:45, pe DN1C, în localitatea Ileanda. Un bărbat și-a pierdut viața.
Din primele informații, un clujean în vârstă de 34 de ani, care se deplasa dinspre Dej înspre Baia Mare, într-o curbă la stânga, deosebit de periculoasă, semnalizată corespunzător, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum-carosabil umed, a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un podeţ din beton.
În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul ISU Sălaj, echipaje de prim-ajutor, dar și polițiștii. Din păcate, în urma impactului extrem de violent, şoferul a decedat, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru salvarea lui.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia din noaptea de Înviere a catolicilor.
foto: Alexandru Ciaca