Ştiri din zonă
ACCIDENT MORTAL la Beclean! Pieton lovit de un autocamion condus de un șofer beat – FOTO
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișUn grav accident de circulație a avut loc azi dimineață, puțin înainte de ora 06:00, pe DN17, la ieșire din Beclean spre Bistrița. Un bărbat a fost accidentat mortal de un autocamion, după ce s-a angajat într-o traversare neregulamentară.
Din primele informații, șoferul unui autocamion – un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Timișoara, a accidentat mortal un bărbat, în vârstă de 68 de ani, din Sirioara, care se angajase într-o traversare neregulamentară a drumului, prin loc nemarcat și nesemnalizat cu trecere pentru pietoni.
La fața locului au intervenit polițiștii bistrițeni, dar și două echipaje de prim-ajutor de la Beclean. Personalul medical a demarat imediat manevrele de resuscitare, care s-au întins pe mai multe zeci de minute. Din păcare, nu s-a mai putut face nimic, medicii fiind nevoiți să constate decesul pietonului.
Politistii l-au testat pe șoferul autocamionului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv. Acesta este cercetat pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și ucidere din culpă.
„Un barbat de 62 ani, din Timisoara, in timp ce conducea un autocamion pe DN 17, pe directia de deplasare Beclean – Bistrita a surprins si accidentat un barbat de 68 ani, din Sirioara, care era angajat in traversarea neregulamentara a strazii. In urma accidentului rutier a rezultat decesul pietonului. Conducatorul auto a fost testat alcooltest, rezultatul fiind pozitiv”, precizează Diana Pintea, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz, pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.