Ştiri din zonă
ACCIDENT MORTAL la Jucu! O persoană a fost spulberată de tren
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin Cociș
Un accident feroviar mortal a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității clujene Jucu.
Tragicul eveniment s-a produs pe secția de cale ferată 401, la kilometrul feroviar 5+907 metri, în zona unei treceri la nivel cu calea ferată din localitatea Jucu, județul Cluj. Trenul Regio 14435, care se deplasa pe relația Cluj-Napoca – Sighetu Marmației, a accidentat mortal un pieton.
Din păcate, salvatorii ajunși la fața locului nu au putut decât să constate decesul.
Circulația feroviară a fost oprită timp de mai multe zeci de minute.
Urmează ca polițiștii să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs evenimentul pentru a afla dacă a fost vorba despre un accident sau o sinucidere.
Citește și:

Șeful Secției 5 Poliție Rurală Dej, implicat într-un accident în Răscruci. De ce a fost sancționat de colegii săi

A făcut accident la Câțcău și s-a făcut nevăzut. Polițiștii din Dej l-au reținut, iar apoi a fost prezentat în fața magistraților

Cu sau fără jocuri de noroc în Dej? Primăria lansează consultare publică. Unde VOTEZI













