Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

ACCIDENT MORTAL pe un drum din Cluj. Șoferul unei autoutilitare și-a pierdut viața – FOTO

Publicat acum

pe

Un accident mortal a avut loc aseară, în jurul orei 18:40, pe raza localității clujene Poieni.

Din primele informații, conducătorul unui ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, respectiv un bărbat în vârstă de 36 de ani, din județul Alba, se deplasa pe DN1 E60, dinspre Cluj-Napoca înspre Oradea. Într-o curbă periculoasă la dreapta, remorca acestuia a derapat, pătrunzând pe sensul opus de mers, unde ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat de 46 de ani, din județul Neamț. În urma impactului, autoutilitara a părăsit partea carosabilă.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul ISU Cluj, o ambulanță, un echipaj SMURD, dar și polițiștii. Din nefericire, bărbatul de 46 de ani a decedat, fiind găsit cu leziuni incompatibile cu viața.

”Alte trei persoane au fost consultate de către echipajele SMURD și SAJ la fața locului. Acestea, din primele evaluări, prezentau afecțiuni ușoare”, a informat ISU Cluj.

Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER