Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

ACCIDENT pe un șantier din Cluj. Un muncitor a suferit mai multe leziuni – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Două autospeciale ale pompierilor din cadrul ISU Cluj și un echipaj SMURD au intervenit azi-dimineață, în jurul orei 9, pentru a acorda asistență medicală de urgență unui bărbat, pe un șantier situat în Piața Abator din municipiul Cluj-Napoca.

”Am fost solicitați pentru a readuce bărbatul la nivelul de acces al ambulanței, având în vedere că acesta se afla la baza structurii, la o diferență de nivel de aproximativ 6 metri. În momentul sosirii salvatorilor la fața locului, bărbatul prezenta leziuni la nivelul capului și a coloanei vertebrale, era conștient și stabil, însă pentru extragerea lui în siguranță, au fost utilizate echipamentele speciale, astfel încât să rămână imobilizat pe timpul transferului către ambulanță în vederea evitării agravării posibilelor traumatisme suferite”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Bărbatul în vârstă de aproximativ 30 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate.

”Din primele date primite de la personalul de pe locul de muncă, bărbatul nu ar fi căzut de la înălțime, însă stabilirea împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment va fi realizată de către personalul abilitat în acest sens”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER