Eveniment
ACCIDENT SPECTACULOS în Coldău. Două persoane au ajuns la spital – FOTO/VIDEO
Publicat acum
9 anipe
Un grav accident de circulație a avut loc în această seară, în jurul orei 18:30, pe DN17, pe raza localității Coldău.
„O tânără în vârstă de 28 de ani, din Coldău, a pătruns de pe un drum lateral pe DN17 și a fost colizionată de un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Uriu, care circula în direcția Beclean – Dej. Autoturismul condus de tânăr a colizionat cu un parapet, cu un cap de pod și s-a răsturnat într-un șant. Din accident a rezultat rănirea conducătorului auto și a unei pasagere, în vârstă de 25 de ani, din Uriu” , a declarat pentru Dej24.ro Pîrlea Virginia-Rodica, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița.
Cele două victime au fost transportate la Spitalul Orășenesc Beclean pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare. Deși inițial s-a anunțat că victimele sunt încarcerate, se pare că șoferii care au oprit pentru a vedea ce se întâmplă au reușit să le elibereze, scoțându-le din autoturism înainte să sosească pompierii din Beclean.
Polițiștii au deschis o ancheta în acest caz și efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul rutier.
Tot astăzi s-au mai produs următoarele accidente: