Eveniment
Acțiune a poliției, cu sprijinul jandarmilor, la Dej
Publicat acum
2 anipe
Ieri, în intervalul orar 16.00 – 18.00, polițiștii municipiului Dej împreună cu cei ai Secției 5 Poliție Rurală Dej au desfășurat o acțiune în municipiu și în zonele rurale arondate, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și a jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca.
Activitățile au fost întreprinse cu scopul de a preveni și combate săvârșirea infracțiunilor cu violență, a furturilor din buzunare, genți sau din locuințe, precum și pentru a reduce evenimentele negative din traficul rutier.
În cadrul acțiunii au fost legitimate 71 de persoane și verificate peste 60 de autovehicule, fiind aplicate un număr de 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 11.000 de lei.
Acțiunile de acest gen vor continua și în perioada următoare.