Eveniment
Acțiune a Poliției Dej | Persoanele fără mască, sancționate – FOTO
Publicat acum
5 anipe

Polițiștii din cadrul Poliției municipiul Dej, împreună cu cei ai Secției 5 Poliție Rurală Dej au desfășurat o acțiune pe raza municipiului Dej și a comunelor arondate, cu scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea răspândirii virusului Covid-19. Totodată, polițiștii rutier au acționat în vederea reducerii riscului rutier în rândul participanților la trafic.
Acțiunea s-a desfășurat ieri, 22 decembrie, în intervalul orar 10.30-13.30, cu sprijinul polițiștilor locali din cadrul Primăriei Dej și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și Grupării Mobile ,,Ștefan Cicio Pop” Cluj-Napoca.
În cadrul acțiunii, au fost legitimate aproximativ 130 de persoane și au fost verificate 51 de vehicule.
De asemenea, au fost controlați 5 operatori economici din municipiul Dej.
Forțele implicate au aplicat 56 de sancțiuni contravenționale.
Astfel, pentru abateri constatate la regimul rutier, polițiști au aplicat 35 de sancțiuni conform OUG.195/2002R, iar pentru lipsa măștii de protecție sau purtarea acesteia în mod necorăspunzător, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale conform Legii 55/2020.
Citește și:

Dej | Concert de Pricesne, duminică, 5 aprilie, la Biserica ”Sfânta Treime”

Șeful Secției 5 Poliție Rurală Dej, implicat într-un accident în Răscruci. De ce a fost sancționat de colegii săi

A făcut accident la Câțcău și s-a făcut nevăzut. Polițiștii din Dej l-au reținut, iar apoi a fost prezentat în fața magistraților












