Ştiri din zonă
Acțiune a polițiștilor din Gherla | Abaterile constatate de oamenii legii
Publicat acum
4 anipe
În perioada 12 – 14 iunie, poliţiştii rutieri și de ordine publică din cadrul Poliţiei municipiului Gherla, au desfăşurat acţiuni pe raza municipiului.
Scopul acţiunilor – menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi respectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice de către participanţii la trafic, anunță IPJ Cluj.
În cadrul acţiunii au fost legitimate 87 de persoane şi au fost verificate peste 70 de vehicule.
În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 45 de sancţiuni contravenţionale, 38 dintre acestea fiind aplicate participanţilor la trafic, pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice.
Totodată, poliţiştii au reţinut 3 permise de conducere şi 4 certificate de înmatriculare.