Eveniment
Acțiune a polițiștilor, ieri, în Cuzdrioara. Amenzile au curs gârlă
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișPolițiștii au acționat, ieri, pe DN17, pe raza comunei Cuzdrioara, pentru respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte purtarea centurii de siguranţă, precum și pentru respectarea regulilor de circulație.
Ieri, 17 mai, între orele 09:00-12:00, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej – Posturile de Poliție Comunale Cuzdrioara, Jichișu de Jos și Unguraș – au fost angrenați în acțiuni preventive pe linie de circulație rutieră, pe DN17, pe raza comunei Cuzdrioara.
În cadrul acțiunilor, au fost verificate 34 de autovehicule, impunându-se aplicarea a 18 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 2.100 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G.195/2002 privind regimul rutier. Dintre acestea, majoritatea se referă la neutilizarea centurii de siguranță, deși folosirea acesteia este obligatorie atât în localităţi, cât şi în afara acestora, pentru toţi ocupanţii locurilor prevăzute prin construcţie cu asemenea dispozitive.
De asemenea, a fost reținut un certificat de înmatriculare, fiind depistat în trafic un conducător auto care circula cu un autovehicul a cărui inspecție tehnică periodică era expirată.
FOTO – Arhivă