Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Acțiune pentru verificarea deținătorilor de arme. A fost constatată o infracțiune

Publicat acum

pe

Sâmbătă, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat activități de verificare a modului în care prevederile legislative sunt respectate de către deținătorii legali de arme.

În cadrul acțiunile de control care s-au desfășurat în comuna Iara, din județul Cluj, a fost constatată o infracțiune la regimul armelor și al munițiilor, deținătorul legal al unei arme de vânătoare nerespectând cadrul legal incident regimului armelor și al munițiilor, în posesia acestuia fiind descoperită muniție pentru care acesta nu era autorizat.

În cauză se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

De asemenea, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 10.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 295/2004, iar în situațiile menționate măsura complementară a prevăzut anularea dreptului de deținere, respectiv folosire arme și muniții.

foto: arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER