Ştiri din zonă
Acțiune preventivă a polițiștilor la Gherla. Sancțiunile au curs gârlă
Publicat acum
10 anipe
de
Dorin Cociș
Poliţiştii au acţionat, ieri, pe raza municipiului Gherla pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.
Ieri, 18 ianuarie, poliţiştii au organizat, pe raza municipiului Gherla, controale în trafic pentru prevenirea şi combaterea faptelor de indisciplină a conducătorilor auto şi a pietonilor.
De asemenea, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale, combaterea evaziunii fiscale şi a comerţului ilicit.
Poliţiştii au fost nevoiţi să aplice sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor regimului rutier, precum şi pentru încălcarea dispoziţiilor Legii 333/2003 privind paza obiectivelor. Cinci pietoni au fost sancţionaţi contravenţional pentru traversări neregulamentare, cauză principală în producerea accidentelor rutiere.
Totodată, pentru abaterile constatate, poliţiştii rutieri au reţinut două permise de conducere.
Poliţiştii clujeni continuă acţiunile de prevenire şi combatere a ilegalităţilor pentru a reduce numărul de fapte antisociale şi pentru a menţine ordinea şi siguranţa comunităţii.
FOTO – Arhivă
Citește și:

Un șofer din Breaza a urcat beat la volan. Între Negrilești și Ciceu-Giurgești a fost tras pe dreapta

Bătrână moartă în incendiu, la Geaca. Pompierii Detașamentului Dej au stins flăcările

Lucrări pe două străzi din Dej, în cadrul Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Vor fi închise porțiuni din ele












