Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Activități dedicate Zilei Mondiale Alzheimer în municipiul Dej!

Publicat acum

pe

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C) Cluj, instituție de interes județean subordonată Consiliului Județean, organizează, sub egida „Ziua Mondială Alzheimer”- 21 septembrie, o serie de activități menite să sensibilizeze comunitatea clujeană și instituțiile abilitate cu privire la problematica bolii Alzheimer, precum și să promoveze serviciile oferite în acest sens de către instituție.

Astfel, joi, 20 septembrie 2018, începând cu ora 10.00, va avea loc o masă rotundă la sediul D.G.A.S.P.C Cluj, unde specialiști din cadrul instituției, împreună cu reprezentanți din toate primăriile județului vor analiza starea actuală a sistemului de servicii oferite persoanelor afectate de boala Alzheimer. Se va discuta despre importanța diagnosticării precoce, educarea aparținătorilor, măsuri concrete de prevenție în sensul sporirii controlului asupra factorilor de risc, dar și despre suportul acordat familiilor acestora.

Activitățile vor continua și vineri, 21 septembrie, în cadrul campaniei „Amintește-ți de mine!”, atunci când, în municipiile Cluj-Napoca și Dej, se va organiza o campanie gratuită de testare a memoriei.

Proiectul „Cafeneaua Alzheimer” se va desfășura în acest an în două locaţii din Cluj-Napoca, situate atât pe strada Napoca nr. 10, cât și pe strada Stephan Ludvig Roth nr. 5 unde, în intervalul orar 10:00-12:00, se va testa gratuit memoria și vor avea loc grupuri de discuții pe problematica Alzheimer, între persoane adulte cu vârsta peste 45 de ani și psihologi din cadrul Centrului Comunitar Județean Cluj.

De asemenea, cu sprijinul reprezentanților D.G.A.S.P.C. Cluj, Locuinţe Protejate Cîţcău și în colaborare cu Primăria Municipiului Dej, dejenii îşi vor putea testa gratuit memoria la sediul Centrului de Servicii Sociale Dej din strada Regina Maria nr. 26 – parterul Policlinicii, în intervalul orar 10.00– 14.00. Vor avea loc sesiuni de testare efectivă precum și grupuri de discuţii pe problematica Alzheimer, între persoane adulte şi psihologi din cadrul D.G.A.S.P.C.

Reamintim că demenţa de tip Alzheimer se caracterizează prin dezvoltarea a numeroase deficite cognitive cu deteriorarea memoriei, tulburări de limbaj, deteriorarea capacităţii de a desfăşura activităţi motorii, dificultatea sau chiar incapacitatea de a recunoaşte obiectele, dificultăţi în planificare şi organizare la persoana afectată.

Este important ca populaţia să conştientizeze ce este demenţa de tip Alzheimer, să cunoască simptomatologia şi să înţeleagă că demenţa în boala Alzheimer este diferită de procesul normal de îmbătrânire, să poată face diferenţa între cele două şi să ştie unde să se adreseze atunci când suspectează că există anumite probleme.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER