Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Acuzații de violență la Cluj! Polițiștii ar fi bătut un tânăr pentru că a criticat modul de intervenție în cazul Caracal

Publicat acum

pe

Noi acuzații grave la adresa polițiștilor. Un bărbat susține că a fost bătut crunt la Cluj-Napoca de oamenii legii, fără să fie vinovat de vreo infracțiune.

Un echipaj l-a auzit că discuta pe stradă despre operațiunea de salvare ratată de la Caracal, i-a cerut să se legitimeze, și l-a pedepsit pentru că a refuzat. Poliția vorbește însă despre injurii aduse uniformei, potrivit Digi24.

Bărbatul este din Cluj-Napoca, dar trăiește de mai mulți ani în Anglia. Întors acasă în vacanță, vineri seara a ieșit în oraș să mănânce cu un prieten. Întâmplarea a făcut ca la același fast-food să se afle și trei polițiști, care i-au auzit vorbind de cazul Caracal.

Potrivit sursei citate, cei doi bărbați se aflau în fața fast food-ului. Polițiștii ar fi ieșit și ei din resturant, moment în care pe unul dintre ei l-ar fi trântit de perete și i-ar fi pus mâna în gât, iar pe celălalt, l-ar fi imobilizat la pământ.

Bărbatul susține că polițiștii ar fi continuat să îl agreseze fizic și pe drumul spre secția de poliție.

Omul spune că i-a fost întocmit și un proces verbal, pe care ar fi refuzat să îl semneze întrucât nu avea niciun nume de agent de poliție trecut pe el. Odată lăsat să plece, bărbatul a sunat la 112. Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca confirmă prezența lui la unitatea de primiri urgențe și spun că acesta ar fi suferit un traumatism cranio-cerebral minor, dar și multiple răni la nivelul membrelor.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă pentru adresare de injurii și cu avertisment pentru refuz de legitimare. S-a procedat la imobilizare prin folosirea forței. Până în prezent la sediul unității de poliție nu a fost depusă vreo sesizare privind un eventual comportament abuziv al polițiștilor”, a declarat Carmen Pompaș, purtător de cuvânt al IPJ Cluj

Bărbatul anunță că va depune plângere atât la la poliție, cât și la Parchet.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER