Naţional
Ai un animal de companie și nu reușești să păstrezi casa curată? Iată CE trebuie să faci!
Publicat acum
4 anipe
Un animal de companie reprezintă o bucurie imensă pentru toată familia, însă un prieten blănos vine la pachet cu multe provocări, cea mai mare dintre ele fiind păstrarea curățeniei în casă. Părul, murdăria și zgârieturile pe mobilă sunt la ordinea zilei, așadar trebuie să te înarmezi cu multă răbdare pentru a rezolva aceste mici probleme. Află, în continuare, câteva trucuri pentru a-ți menține căminul curat, chiar dacă ai un cățeluș năbădăios sau o pisicuță jucăușă.
Iată 7 strategii eficiente pentru a păstra curățenia în casă chiar dacă ai un animal de companie:
Deși pare greu de crezut, poți avea o casă curată chiar dacă ai un animal de companie.
1. Învață-l pe cățelușul tău să se șteargă pe covorașul de la intrare!
Pune un covor la ușa de la intrare, atât în exterior, cât și în interior și învață-l pe cățelușul tău să se șteargă pe el atunci când vine de afară. Chiar dacă nu reușești să-l dresezi, astfel va rămâne acolo măcar o parte din murdăria și apa pe care animalul de companie le poate aduce în casă.
De asemenea, poți încerca să plasezi un covoraș și sub canapea, sub masă sau în orice alt loc în care îi place blănosului să se așeze confortabil. Îți poți face un obicei din a-l șterge cu o cârpă pe lăbuțe de fiecare dată când intră în casă, mai ales dacă afară plouă și a intrat în noroi.
2. Acoperă canapeaua cu o pătură specială!
Dacă animalul tău de companie obișnuiește să stea pe canapea, vei avea surpriza să găsești mult păr și pete de toate felurile sau să simți mirosuri neplăcute. În acest caz, cel mai bine ar fi să pui deasupra o pătură sau o husă specială, care pot fi spălate atunci când este cazul.
3. Aspiră în fiecare zi!
Indiferent de tipul de blană pe care-l are, cățelul va lăsa păr prin toată casa. Este adevărat că unele rase năpârlesc mai rar, însă tot vei găsi câteva fire și atunci. Prin urmare, dacă vrei să ai casa curată, este absolut obligatoriu să aspiri în fiecare zi. Încearcă să cauți aspiratoare de curățat cu aburi, deoarece acestea sunt mult mai eficiente, în special cele care curăță și spală, în același timp, suprafețele.
4. Folosește șervețele umede ca să ștergi bine pe la colțuri!
Există foarte multe locuri unde se poate strânge murdăria, în special în colțuri și între plăcile de gresie de la baie sau de la bucătărie. În astfel de situații, șervețelele umede te pot ajuta să ștergi mai bine și să păstrezi curățenia peste tot în casă.
5. Fă-i pedichiura prietenului tău blănos!
Nu-l lăsa pe blanos cu unghiile prea mari, deoarece, în acest fel, va zgâria mobila și parchetul. De asemenea, când iese afară poate strânge mai multă murdărie, pe care o va împrăștia apoi peste tot, prin casă.
6. Alege piese de mobilier închise la culoare!
Este recomandat să-ți alegi o mobilă de culoare mai închisă, în special în partea de jos, acolo unde ajunge cățelușul. În acest fel, se vor observa mai greu petele lăsate de un nas umed sau de o coadă murdară!
7. Spală des lucrurile animalului tău de companie!
Patul, jucăriile și celelalte lucruri ale prietenului tău pot căpăta un miros specific, astfel că este necesar să le speli în mod regulat. Înainte de a le cumpăra, verifică dacă pot fi băgate la mașina de spălat rufe, altfel va trebui să le cureți tu de mână. Lasă-le să se usuce afară, la soare, deoarece acesta va ajuta la îndepărtarea mai rapidă a mirosurilor neplăcute.
În concluzie, cu puțină răbdare și cu instrumentele necesare poți menține curățenia în casa ta, chiar și atunci când ai un animal de companie!
Sursa foto: Shutterstock.com