Politic
ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. AEP aprobă încă 270 de secţii de votare în străinătate
Publicat acum
5 anipe
Autoritatea Electorală Permanentă a aprobat, printr-o hotărâre, încă 270 de secţii de votare în străinătate pentru alegerile prezidenţiale din luna noiembrie AEP a precizat că acum sunt 714 secţii aprobate.
Înfiinţarea celor 270 de secţii de votare a fost făcută de către AEP la propunerea misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare.
„Numărul secţiilor de votare din străinătate aprobate până în prezent de Autoritatea Electorală Permanentă a ajuns la 714, din cele 838 de secţii de votare preconizate a fi înfiinţate la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2019. Autoritatea Electorală Permanentă a aprobat, prin Hotărârea nr. 37/2019, propunerile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare privind sediile a încă 270 de secţii de votare, pe lângă cele 444 aprobate anterior, noile propuneri fiind transmise de Ministerul Afacerilor Externe în data de 11 octombrie 2019”, anunță AEP.
Campania pentru alegerile prezidenţiale a început sâmbătă, 12 octombrie şi se încheie pe 9 noiembrie.
Scrutinul are loc pe 10 noiembrie, iar votul pentru al doilea tur a fost programat pentru data de 24 noiembrie. Românii din străinătate vor vota între 8 şi 10 noiembrie şi, la al doilea tur, între 22 şi 24 noiembrie.