Conectează-te cu noi

Sport

Amicalul România U21 – Belgia U21, disputat la Cluj, s-a încheiat la egalitate, 3-3

Publicat acum

pe

© FOTO: Mircea Rosca / Action Foto

© FOTO: Mircea Rosca / Action Foto

Naţionala lui Mirel Rădoi dacă nu câştigă, nici nu pierde. România U21 a fost condusă cu 3-1 la Cluj, însă tricolorii mici au luptat până în ultimele secunde ale partidei şi au marcat două goluri în două minute şi au închis tabela de marcaj cu rezultatul 3-3, scrie Mediafax.

Belgia a deschis scorul în minutul 35, Cools a şutat puternic din afara careului, iar balonul a prins vinclul porţii lui Ionuţ Radu. Băieţii lui Rădoi au restabilit egalitatea în ultimul minut al primei reprize. Mbenza l-a faultat în careu pe Vlad Dragomir, iar centralul partidei a dictat penalty pentru România.

Jucătorul lui Hagi, Drăguş a executat impecabil lovitura de la 11 metri, pe centru, iar tabela arăta la pauză 1-1.

În repriza a doua, oaspeţii s-au jucat cu apărarea României şi au marcat de două ori în două minute. Iseka şi Mbenza au punctat pentru belgieni.

România a surprins din nou. A repetat scenariul din prima repriză. A egalat. De data aceasta a avut de recuperat două goluri, însă nu a fost o problemă. În minutul 90, Darius Olaru a primit o pasă la marginea careului şi a şutat cu stângul direct în vinclul porţii lui De Wolf. Două minute mai târziu, Andrei Ciobanu a primit o pasă în interiorul careului şia şutat cu interiorul piciorului drept, stabilind scorul final 3-3.

Sub îndrumarea lui Mirel Rădoi, naţionala României U21 nu a pierdut niciun meci. În preliminariile pentru EURO 2019 a bifat patru victorii, iar în amicalul cu Belgia U21 a remizat.

Mirel Rădoi, despre România U21: E o echipă cu personalitate

Selecţionerul naţionalei U21 a României, Mirel Rădoi, a analizat remiza, scor 3-3, pe care România U21 a înregistrat-o pe teren propriu, la Cluj, în faţa Belgiei U21, naţională calificată de asemenea la Campionatul European din 2019.

Fostul căpitan din Ghencea susţine că înfrângerea ar fi fost nemeritată. De asemenea, selecţionerul a felicitat jucătorii şi a anunţat că România U21 nu merge la turneul din Italia şi san Marino pentru a face act de prezenţă:

Arată foarte bine, pentru că ultima impresie contează. Felicitări jucătorilor, pentru că e o echipă de nivelul nostru, calificată la Mondial. Am schimbat sistemul de joc, 4-3-3, automatisemele noastre au suferit, au fost şi jucători noi. Ce am urmărit ca obiective, am rezolvat. Eu cred că jucătorii noi s-au descurcat bine, s-au ridicat la nivelul meciului. E o echipă cu personalitate.

Cred că în viitorul apropiat constanţa asta va fi o normalitate. Mulţi dintre ei vor face pasul la naţionala mare, iar mulţi şi-au dat seama ce înseamnă să joci cu jucători egali. Ne-au lipsit 9-10 jucători.

Puteam să dramatizăm, dacă pierdeam. Eu cred că diferenţa de scor ar fi fost prea mare. Le-am spus jucătorilor că aş vrea multe probleme, dar noi să alegem dintre mulţi jucători şi să-i alegem pe cei mai mulţi. Indiferent de ce adversar vorbim, toţi sunt de acelaşi calibru şi ne vom ridica la nivelul lor. În viziunea lor, suntem cea mai slabă naţională de la EURO, dar vă spun că vor avea viaţă grea cu noi. Vom demonstra că ne putem bate cu ei”.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER