Ştiri din zonă
Angajați CFR din județul Cluj, cercetați de polițiști după ce ar fi furat peste 400.000 de litri de motorină
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișLa data de 4 decembrie 2018, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj – Napoca au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de 99 de persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de delapidare, fals intelectual şi uz de fals.
Cei în cauză sunt bănuiţi că la alimentarea cu motorină a locomotivelor care tractau trenurile de călători la depoul de locomotive şi-ar fi însuşit diverse cantităţi de motorină, reprezentând diferenţa dintre cantitatea ieşită din gestiune şi cantitatea efectiv alimentată în rezervorul locomotivei sau diferenţa dintre cantitatea de combustibil ieşită din rezervor şi cantitatea consumată efectiv de motorul diesel.
De asemenea, persoanele vizate sunt bănuite că, în perioada 1 ianuarie 2011 – 30 septembrie 2016, cu prilejul alimentării cu motorină a locomotivelor care tractau trenurile de călători, ar fi falsificat foaia de parcurs a locomotivei prin atestarea în fals a faptului că volumul de carburant alimentat este cel înregistrat în foaia de parcurs.
Totodată, cei în cauză sunt bănuiţi că ar fi folosit bonurile de consum-duplicat cunoscând că acestea sunt false. Astfel, bonul de consum – duplicat ar fi fost introdus pe circuitul documentelor financiar-contabile pentru operarea scăderii din gestiune şi efectuarea înregistrărilor în contabilitate.
Cele 99 de persoane sunt bănuite de însuşirea a 425.258 de litri de motorină, în valoare de 2.268.139 de lei.F