Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

ANI: Medicul clujean Mihai Lucan, în conflict de interese

Publicat acum

pe

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţă că a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către medicul Mihai Lucan, fost medic şef secţie al Secţiei Urologie II din cadrul Institutului Clinic de Urologie Cluj-Napoca.

Agenţia Naţionalã de Integritate a constatat încãlcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativã de cãtre LUCAN MIHAI, fost medic şef secţie – Secţia Clinicã Urologie II din cadrul Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, şi fost membru în Consiliul de Administraţie al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca”, se arată într-un comunicat de presă al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), remis marţi Mediafax.

Inspectorii de integritate au constatat că, în perioada 26 iunie 2012 – 30 decembrie 2016, S.C. Lukmed S.R.L, societatea comercialã la care Mihai Lucan împreunã cu soţia sunt asociaţi, iar fiul său e administrator, a încheiat un contract de prestări servicii medicale cu Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca. Totodată, au fost semnate şi alte patru acte adiţionale pentru prelungirea duratei contractului.

Mihai Lucan a fost informat despre verificările dispuse de Agenţia Naţională de Integritate, medicul depunând la dosar un punct de vedere.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER