Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Apă potabilă în Mănăstirea. Primarul Tiberiu Zelencz: ”Este un vis devenit realitate!”

Publicat acum

pe

Începând de astăzi, locuitorii din Mănăstirea, comuna Mica, vor beneficia de apă potabilă.

Anunțul a fost făcut, azi, de primarul comunei Mica, Tiberiu Zelencz. ”Este un vis devenit realitate, pentru care am luptat cu toții încă din anul 2012 când ocupam funcția de viceprimar. Datorită cetățenilor comunei Mica, care au crezut în mine, m-au susținut și au fost mereu alături de mine, am reușit. De astăzi, una dintre dorințele noastre a devenit realitate!”, a transmis edilul.

Primii care vor beneficia de rețeaua de apă potabilă sunt locuitorii din Mănăstirea, deoarece din această localitate au fost înregistrate cele mai multe cereri, acolo fiind realizate cele mai multe cămine pentru a putea fi făcut branșamentul pentru apă.

În perioada următoare se vor realiza branșamentele și în celelalte localități, în funcție de cererile depuse și achitarea taxelor privind avizele necesare în acest sens, către Compania de Apă- Sucursala Dej.

”Tot ceea ce am promis de când am fost ales de către dumneavoastră în funcția de primar se realizează, deși de multe ori birocrația ne pune multe piedici și batem pasul pe loc, dar atunci când pui suflet și te implici cu siguranță apar și rezultatele mult dorite. În această perioadă lucrăm și la alte proiecte importante pentru comuna noastră, care vor fi implementate în perioada următoare. Împreună dezvoltăm comuna Mica zi de zi!”, a mai precizat primarul Tiberiu Zelencz.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER