Ştiri din zonă
Arest la domiciliu pentru profesorul UTCN Cluj Ioan Ardelean, prins în flagrant în timp ce lua mită
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișTribunalul Cluj a dispus, duminică seara, măsura arestării la domiciliu față de profesorul universitar Ioan Ardelean, de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN), care a fost prins sâmbătă în flagrant luând mită de la studenți, fiind reținut pentru 24 de ore, scrie Agerpres.
Apărătorul profesorului universitar, Alexandru Râșniță, cel care a confirmat măsura arestului la domiciliu, a precizat că în dosar mai sunt implicate alte 11 persoane.
Biroul profesorului Ioan Ardelean, de la Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Tehnice din Cluj, a fost percheziționat sâmbătă, în urma organizării unei acțiuni de flagrant în timpul căreia acesta a primit 450 euro, cu titlu de mită, de la mai mulți studenți.
Potrivit DGA, o altă percheziție a fost efectuată și la domiciliul profesorului. Profesorul ar fi primit sume de aproximativ 50 de euro de la mai mulți studenți, pentru a-i trece examenele din sesiunea de restanțe.
Acțiunile s-a desfășurat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Ioan Ardelean este profesor universitar la Facultatea de Mecanică a UTCN. Acesta a realizat, în 2016, un venit de 135.276 de lei, din activitatea didactică la UTCN, compusă din salariu, plata cu ora și contracte de cercetare. El deține, împreună cu soția sa, un teren intravilan în suprafață de 600 de metri pătrați și o casă de locuit de 200 de metri pătrați, un teren agricol cu o suprafață 1600 de metri pătrați și un apartament de 40 de metri pătrați, un autoturism fabricat în 2015 și trei conturi bancare, însumând 15.000 de lei și 18.600 de euro.
Sursa – Agerpres