Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Asociaţia „Produs de Cluj” va fi prezentă, şi în acest an, la Târgul Agraria

Publicat acum

pe

Asociaţia ,,Produs de Cluj”, entitate aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, va participa, în perioada 6-9 aprilie 2017, la cea de-a XXIII-a ediţie a Târgului Agraria 2017, eveniment ce va avea loc în incinta Parcului Industrial Tetarom III, din localitatea Jucu, judeţul Cluj.

Astfel, producătorii şi meşteşugarii parteneri ai Asociaţiei ,,Produs de Cluj” vor expune, în cadrul ediţiei din acest an a târgului de profil ,,Agraria”, produse pe bază de lapte, carne, fructe de pădure şi miere de albine, toate acestea fiind realizate după reţete vechi, preluate din generaţie în generaţie. Totodată, pe perioada evenimentului vor fi expuse şi costume populare şi podoabe realizate manual, inspirate din modele purtate la danţul de la şură de către locuitorii satelor tradiţionale. Toate reţetele şi produsele prezentate în cadrul târgului sunt considerate bunuri de patrimoniu pe care tinerele generaţii le duc înainte, prezentându-le publicului larg.

Agraria constituie prilejul ideal pentru a reuni tradiţia şi modernul, oferind producătorilor şi meşteşugarilor clujeni ocazia de a-şi prezenta produsele celor ce azi aduc noul şi tehnologiile inovatoare în satul tradiţional românesc. Sunt convins că această nouă participare a Asociaţiei ,,Produs de Cluj” la Agraria va contribui la creşterea vizibilităţii produselor tradiţionale, vizitatorii având oportunitatea de a aprecia calitatea şi ineditul acestora şi de a lua acasă o parte din ceea ce avem mai reprezentativ”, a declarat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judetean Cluj.

La fel ca şi în anii precedenţi, ediţia din acest an a târgului găzduit de parcul industrial de la Jucu, administrat de societatea de profil a Consiliului Judeţean, va constitui o platformă ideală de comunicare între participanţi, fie ei fermieri, specialişti, manageri sau autorităţi din domeniul agriculturii, care vor putea să încheie contracte noi de colaborare, să consolideze relaţiile cu clienţii tradiţionali şi să discute despre tendinţele şi inovaţiile apărute în agricultură, industria alimentară şi zootehnie.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER