Ştiri din zonă
Astăzi începe UNTOLD Festival, cel mai așteptat festival al anului în România
Publicat acum
9 anipe
Cel mai așteptat festival al anului 2015 în România, UNTOLD Festival debutează astăzi la Cluj-Napoca.
Astăzi se dă astăzi startul la distracție pentru următoarele patru zile de poveste, 30 iulie – 2 august, când cei mai îndrăgiți artiști electro-dance-music din întreaga lume urcă pentru prima dată pe aceeași scenă: AVICII, ARMIN van BUUREN, DAVID GUETTA și DIMITRI VEGAS&LIKE.
UNTOLD va prezenta fanilor în timpul celor 4 zile de festival peste 170 de artiști, 8 scene principale, un program efervescent cu peste 80 de ore de muzică și, nu în ultimul rând, o mulțime de activități desfășurate pe timpul zilei. Unicitatea festivalului este creată de premierele pe care a reușit să le prezinte încă de la prima ediție, printre care și faptul că cei mai îndrăgiți artiști electro-music-dance urcă pentru prima dată pe aceeași scenă la Cluj-Napoca. De asemenea, publicul are prilejul de a se bucura atât la atmosfera de festival, cât și de specificul local și facilitățile orașului, generând pe cele 4 zile un trafic cumulat de aproximativ de 300.000 de persoane.
Festivalierii care aleg să-și petreacă ziua în Parcul Central, zona The Forrest, între orele 12-23 pot descoperi tradiții românești, pot experimenta ce înseamnă parkour, tatuajele cu henna sau pictura cu apă, o instalație de tiroliană plus multe alte activități de relaxare și bună dispoziție.
- Colțul românesc – În fiecare zi de festival, în zona BT Village din Parcul Central, festivalierii vor putea participa la workshop-urile de aici și găsi produse bio 100% precum miere de albine, siropuri de casă, tricouri sau perne țesute de mână cu motive tradiționale românești.
- Incubator 107 – zilnic în zona BT Village din Parcul Central.
- Tiroliană peste lac – Doritorii de senzații deosebite, sunt așteptați să alunece pe tiroliană peste lacul Chios din Parcul Central.
- Fashion Story at UNTOLD – Festivalierii sunt invitați să intre și în lumea modei, în incinta Clădirii Casinoului, să descopere secretele de creație din spatele celor mai cool produse, haine și accesorii pe care le pot și achiziționa.
- Club Moving îți dă deșteptarea în Camping – Sâmbătă și duminică între orele 10-12 și 18-20 poți să te relaxezi la cursurile de Yoga și Body Art, în zona special amenajată a celor de la Moving Club.
- Drum & Rhythm Workshop – Vino în Parcul Mare la Unplugged Scene, BT Village, vineri – 31 iulie, ora 17 și învață să bați la tobe. Răzvan Rotis, Norbert Halmagyi, Sorin Filimon, Adrian Marcus și Samuel Lupean își scot tobele în parc și fac galagie.
- Outdoor Cinema – n fiecare seară, începând cu ora 21:30 și până la ora 2, te așteptăm în zona BT Viillage, The Forrest, cu Cinemobilul la Outdoor Cinema.
- Cluj Greeters for UNTOLD – Dacă ai ajuns în Cluj și habar nu ai încotro să o iei ca să ajungi la Festival, camping sau alte puncte de interes din oraș, întreabă un greeter. a să nu ratezi niciun eveniment important din oraș, cei de la Cluj Greeters au pregătit tururi cu pornire din Piața Unirii, Parcul Central sau Camping.Îi găsești în fiecare zi de festival între 11-20 la standurile din locațiile indicate.
UNTOLD Festival se va desfășura în perioada 30 iulie – 2 august, la Cluj-Napoca, și va aduce pentru prima dată în România, pe aceeași scenă, patru dintre cei mai îndrăgiți artiști electro-dance-music din întreaga lume: AVICII, ARMIN van BUUREN, DAVID GUETTA și DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE. Pe scenele festivalului de la Cluj vor urca peste 150 artiști internaționali și naționali, dintre care amintim: ATB, Fedde le Grande, Tinie Tempah, John Newman, Patrice, Dj Premier, AronChupa, Foreign Beggars, Wilkinson, ANDYC, Tom Odell, John Digweed, Sharam, Nic Fanciulli, Satoshie Tomiie, Duke Dumont, Michael Calfan, Lost Frequencies, Gentleman și Gramatik.
UNTOLD Festival este proiectul major de divertisment al programului Cluj-Napoca 2015 – Capitala Europeană a Tineretului, organizat de Federaţia SHARE Cluj-Napoca în parteneriat cu organizaţia Student Plus, fondator al Federaţiei SHARE Cluj-Napoca.