Naţional
Au fost afișate rezultatele la Bacalaureat 2019, sesiunea de toamnă!
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișPrimele rezultate ale examenului de Bacalaureat din cadrul sesiunii de toamnă au fost publicate marți. Tot marţi, liceenii nemulţumiţi de notele obţinute pot depune contestaţii. Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 7 septembrie.
Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat din cadrul sesiunii de toamnă, respectiv cele de dinainte de contestaţii, au fost publicate, marţi, potrivit datelor calendarului elaborat de Ministerului Educaţiei. Afişarea primelor rezultate se va face atât în centrele de examen cât şi online, AICI!.
Tot marți, vor putea fi depuse și contestaţiile absolvenţilor nemulţumiţi de notele obţinute. Acest lucru va fi posibil între orele 12:00 şi 16:00.
Rezultatele finale, respectiv cele de după soluţionarea contestaţiilor vor fi făcute publice în data de 7 septembrie.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:
- susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
- susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 la fiecare dintre acestea;
- obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.
Peste 43.500 de candidaţi s-au înscris pentru a susţine probele din a doua sesiune (august – septembrie) a examenului naţional de Bacalaureat 2019, care a început, miercuri, 21 august, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, peste 28.700 de candidaţi provin din promoţia 2018-2019, iar peste 14.800 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare.