Conectează-te cu noi

Sport

Au fost puse în vânzare biletele pentru amicalul România U21 – Belgia U21 de la Cluj-Napoca

Publicat acum

pe

FRF a pus în vânzare biletele pentru meciul amical România U21 – Belgia U21, programat pentru 15 noiembrie, pe stadionul campioanei CFR Cluj. Preţul general pentru suporteri este de zece lei, aşa cum s-a întâmplat şi la meciul cu Ţara Galilor, disputat tot în Gruia.

Biletele sunt disponibile online începând de luni, 29 octombrie, numai online. Fiecare persoană poate cumpăra maximum 4 bilete, urmând ca acestea să fie nominale (numele, data şi locul naşterii ale titularului vor fi inscripţionate pe toate).

Tichetele sunt disponibile numai prin opţiunea Print-at-home, prin care suporterii îşi pot imprima singuri biletul, fără costuri suplimentare. În cazul achiziţionării mai multor e-ticket-uri, e necesară printarea biletelor din toate link-urile recepţionate pe adresa de e-mail).

Din data de 14 noiembrie, biletele vor fi disponibile şi la casieriile stadionului, între orele 12:00-19:00, iar în ziua meciului de la ora 12:00 până la ora de start a partidei, 19:00.

România s-a calificat la Campionatul European, după o pauză de 20 de ani. În Italia şi San Marino s-au mai calificat: Croaţia, Italia, Spania, Anglia, Serbia, Germania, Belgia, Danemarca şi Franţa. La baraj vor merge Grecia, Polonia, Austria şi Portugalia. După cele zece etape ale campaniei, România se poate mândri cu cea mai bună defensivă. Tricolorii mici au încasat doar patru goluri în actuala campanie. Cinci echipe naţionale vor merge fără înfrângere la EURO: Anglia, Belgia, Serbia, Franţa şi România. Ar mai fi şi Polonia, care însă va merge la baraj, astfel că poate rata prezenţa la turneul final.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER