Naţional
BAC 2021 | Cîmpeanu: Sunt convins că se va susține la data programată, cu prezență fizică, în toată țara
Publicat acum
4 anipe
Ministrul Educației s-a declarat convins că examenul de bacalaureat din acest an ”se va susține la data programată, cu prezență fizică, după tematica cunoscută”.
”Prima sesiune de bacalaureat începe în 28 iunie. În condițiile cunoscute, după o tematică cunoscută, cu prezență fizică și astăzi este prima zi, după mult timp, în care avem sub 500 de localități în care rata de infectare încă este peste 1 la mie. Avem dreptul să sperăm că nu va interveni ceva neprevăzut în așa fel încât să fie pusă sub semnul întrebării susținerea examenului de bacalaureat, fie și numai într-o singură localitate.
Sunt convins că peste tot, în toată țara, examenul de bacalaureat se va susține la data programată, cu prezență fizică, după tematica cunoscută. Rezultatele la simularea pentru bacalaureat sunt încurajatoare. Au fost mai bune decât în anii 2016, 2017, 2018. Puțin mai slabe decât în 2019, în 2020 nu s-au dat simulări. Au fost mai bune decât în anii aceștia fără pandemie”, a spus Sorin Cîmpeanu la Digi24.