Conectează-te cu noi

Eveniment

Bărbat aflat în stare critică după ce a căzut de la peste 10 metri înălțime – FOTO

Publicat acum

pe

cazut de la inaltime Dej (5)

Un bărbat din Dej se află în stare critică după ce a căzut de la peste 10 metri înălțime. Acesta a fost transportat de urgență la Cluj-Napoca.

Bărbatul de 40 de ani efectua lucrări de întreținere la o hală de pe strada 1 Mai din Dej. Acesta a căzut în gol de la peste 10 metri înălțime și s-a izbit de beton. Colegii lui au sunat la 112 și au cerut ajutor. O ambulanță s-a deplasat imediat în zonă și l-a găsit în stare de inconștiență, cu multiple fracturi și traumatisme.

”La locul intervenției am găsit un pacient inconștient cu un politraumatism sever, cu traumatism cranio-cerebral sever, cu hemoragie nazală și otoragie bilaterală, pacient care a necesitat intubare la locul incidentului, cu fracturi la nivelul membrului superior, traumatism toracic și traumatism de coloană vertebrală”, a declarat medicul Mariana Baciu din cadrul Ambulanței Dej.

Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Dej pentru îngrijiri medicale, iar de acolo a fost trimis mai departe la UPU1 Cluj-Napoca.

Urmează ca polițiștii să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs incidentul.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER