Ştiri din zonă
Bărbat din Bonțida, fără permis și băut, oprit în Cluj

Publicat acum
5 anipe

Azi-noapte, în jurul orei 00.15, poliţii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Secţia 2 Poliţie au efectuat un semnal regulamentar de oprire conducătorului unui autoturism, respectiv un bărbatîn vârstă de 34 de ani, din comuna Bonţida, care se deplasa pe strada Bulevardul 21 Decembrie 1989.
Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0.55 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, acesta a fost condus la o unitate medicală în vedera recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, din verificările efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunilor conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.
Citește și:
Dejul se alătură, din nou, ”Zilei Curățeniei Naționale”. Voluntarii, așteptați să pună umărul la curățarea orașului
Heisterkamp Transport România SRL – Un deceniu de excelență pe piața locală, alături de TETAROM I
Îmbunătățirea echipamentului sportiv pe care orice fotbalist profesionist ar trebui să o ia în calcul