Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Bărbat din Țaga, REȚINUT. A folosit datele altei persoane, după a ce fost oprit de poliție

Publicat acum

pe

Ieri, 4 iunie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 34 de ani, din comuna Țaga, județul Cluj.

La data de 22 mai, bărbatul în cauză a fost depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat. De asemenea, din verificările efectuate s-a stabilit că, întrucât bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat, acesta ar fi uzat de datele de identitate ale unei alte persoane, în vederea sustragerii de la răspunderea penală.

Astăzi, 5 iunie a.c., bărbatul va fi prezentat magistraților, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente, într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și fals intelectual sub forma participației improprii a instigării, în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului în cauză.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER