Ştiri din zonă
Bărbați din Gherla și Țaga, cercetați pentru infracțiuni la regimul piscicol
Publicat acum
3 anipe
Ieri, în jurul orei 05.00, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla au oprit în vederea efectuării unui control, un autoturism condus în localitatea Vultureni, în interiorul căruia se aflau doi bărbați de 46 și 48 de ani, din comuna Țaga, respectiv municipiul Gherla.
În urma controlului autovehiculului, polițiștii au constatat faptul că în portbagaj se aflau 8 saci care conțineau cantitatea de 115 kg de pește, din specia somn, plătică, caras și biban.
De asemenea, a fost ridicată o plasă de tip monofilament de 800 de metri, alături de echipamente utilizate la pescuit.
În cauză sunt efectuate în continuarea cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori produselor din pește și deținerea, producerea, importul, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, cu excepția setcilor folosite pentru pescuitul calcanului, cu mărimea ochiului de minimum 400 mm.