Eveniment
Bărbatul care a violat o tânără din Cășeiu A DISPĂRUT imediat ce a fost eliberat – FOTO
Publicat acum
2 anipe
Bărbatul în vârstă de 44 de ani, care a violat o tânără de 17 ani din Cășeiu, este dispărut. El fusese reținut ieri pentru 24 de ore, iar azi urma să fie prezentat în fața unui judecător cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În mod incredibil, reținerea de 24 de ore a expirat, iar oamenii legii – în lipsa unei baze legale – au fost nevoiți să îl elibereze. Acum, tot ei trebuie să îl caute, iar în această seară au emis un comunicat prin care cer sprijinul populației în vederea identificării lui.
”În această după-amiază, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej, alături de cei ai Secției 5 Poliție Rurală Dej, au demarat activități în vederea depistării unui bărbat, de 44 de ani, din comuna Cășeiu, cercetat pentru comiterea infracțiunii de viol asupra unei minore de 17 ani.
În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus, la data de 1 februarie a.c., reținerea lui pentru 24 de ore. Fapta pentru care este cercetat a fost comisă la data de 1 februarie a.c., într-un imobilul din comuna Cășeiu.
După expirarea acestei măsuri, pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, de către magistrații Judecătoriei Dej.
La acest moment, sunt derulate activități cu efective mărite, în vederea depistării bărbatului, semnalmente acestuia fiind date în consemn la nivelul județului”, a informat IPJ Cluj.
Persoanele care pot furniza orice informații în legătură cu această persoană sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze 112.
Pingback: ULTIMA ORĂ: ”Mucea”, violatorul din Cășeiu, A FOST PRINS! - Dej24.ro
Pingback: ”Mucea” din Cășeiu rămâne după gratii - Dej24.ro