Ştiri din zonă
Biblioteca Județeană „Octavian Goga” marchează Ziua Internațională a Cărții pentru Copii
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișBiblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, sărbătorește Ziua Internațională a Cărții pentru Copii, prilej cu care organizează o serie de activităţi culturale menite să transmită copiilor plăcerea lecturii.
Începând cu anul 1967, în fiecare an, în data de 2 aprilie, data nașterii marelui scriitor danez pentru copii Hans Christian Andersen, se sărbătorește în întreaga lume Ziua Internațională a Cărții pentru Copii.
Astfel, luni, 3 aprilie 2017, începând cu ora 10:00, la Grădiniţa Universităţii „Babeş-Bolyai”, Filiala Kogălniceanu a bibliotecii va organiza evenimentul „Și Făt-Frumos merge la grădiniţă”, o activitate de prezentare a noutăţilor editoriale pentru copii.
Secţia pentru copii, situată în sediul sediul central, Calea Dorobanţilor nr.104, vă așteaptă luni, 3 aprilie 2017, de la ora 12.00, la o întâlnire cu scriitoarea Laura Pamfiloiu, într-o activitate intitulată „Cărţile care opresc timpul”. În cadrul întâlnirii va fi premiat Cel mai fidel cititor din rândul copiilor în anul 2016.
De asemenea, Filiala Zorilor, de pe Str. Observatorului nr.1, organizează luni, 3 aprilie a.c., începând cu ora 13.00, o întâlnire cu Adrian Barbu, ilustrator de carte, iar Filiala Traian Brad, de pe str. Izlazului nr.18, vă așteaptă marți, 4 aprilie 2017, de la ora 12.00, la festivitatea de premiere a câştigătorilor Concursului literar „Micii creatori”, ajuns la ediția a XIV-a.
Pe tot parcursul lunii aprilie la secțiile pentru copii vor avea loc activități de prezentare a vieții scriitorului Hans Christian Andersen și de lecturare a poveștilor acestuia, în baza unui parteneriat educațional național – „Prietenie …pe o … sfoară”, inițiat de Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov, parteneriat la care a aderat și Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj. Programul detaliat al activităților este disponibil pe www.bjc.ro.