Ştiri din zonă
Bilanț al RAR Cluj, pe anul 2015. Câte vehicule au verificat inspectorii? – FOTO
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișRegistrul Auto Român a verificat tehnic în trafic, pe parcursul anului trecut, 2.727 de vehicule în județul Cluj.
În urma controalelor, inspectorii RAR au descoperit că 4,66% (127) dintre vehiculele controlate în județul Cluj prezentau pericol iminent de accident, în special din cauza defecțiunilor majore la sistemul de frânare și la direcție. În aceste situații una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, care poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice la reprezentanțele Registrului Auto Român.
Din totalul autoturismelor, autoutilitarelor, motocicletelor și remorcilor oprite, 49% au prezentat diferite probleme tehnice sau legate de acte iar 33% au fost respinse pentru că au fost considerate neconforme din punct de vedere al securității rutiere (inspectorii RAR au constatat proasta funcționare a instalației electrice de iluminare și semnalizare, defecțiuni ale sistemului de frânare, starea necorespunzătoare a șasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale în mecanismul de direcție sau în articulațiile punților față și spate).
Din totalul vehiculelor verificate, 2,57% au fost neconforme din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecției tehnice periodice (dovada de efectuare a ITP expirată, dovezi de efectuare a ITP false).
În urma analizei emisiilor poluante, la 10,82% dintre autovehiculele verificate inspectorii RAR au constatat depășirea nivelului maxim admis.
La nivelul întregii țări, Registrul Auto Român a verificat tehnic în trafic, în anul 2015, 81.702 vehicule. Dintre aceste vehicule, aproximativ 27% au fost mai vechi de 15 ani, 32,35% aveau între 11 și 15 ani, iar 12,34% aveau între 9 și 10 ani. Au fost oprite și vehicule mai noi: 4,74% aveau între 1 și 3 ani și 24,04% între 4 și 8 ani.
Procentajul de respingere în funcție de vechime arată că 63,07% dintre vehiculele mai vechi de 15 ani au prezentat diferite neconformități, față de 48,01% dintre cele cu vârsta cuprinsă între 6 și 8 ani sau 28.47% la cele mai noi de 3 ani.
În urma controalelor mixte desfășurate în județul Cluj de către Registrul Auto Român și poliția Rutieră, pe parcursul anului 2015 au fost aplicate 780 sancțiuni, au fost reținute 5 permise de conducere și 731 de certificate de înmatriculare.
Directorul General al Registrului Auto Român, George-Adrian Dincă, menționează că rezultatele controalelor desfașurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte R.A.R. – Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.