Eveniment
”BLITZ” la Dej, sute de autovehicule oprite în doar câteva ore. Polițiștii au găsit o mulțime de nereguli – FOTO
Publicat acum
o orăpe

Ieri, 26 februarie, în intervalele orare 10.00–14.00 și 15.00–19.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dej, împreună cu structurile arondate, au desfășurat o acțiune de tip „BLITZ”, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, creșterea gradului de siguranță rutieră și verificarea respectării legislației în domeniul transporturilor.
În cadrul activităților derulate, au fost verificate 215 persoane și 202 autovehicule.
Polițiștii au efectuat aproximativ 60 de testări cu aparatul alcooltest, fără a fi constatate infracțiuni la regimul rutier.
Pentru neregulile identificate, au fost aplicate 128 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 75.000 de lei. Dintre acestea, 106 au vizat abateri la regimul circulației pe drumurile publice, cele mai frecvente fiind pentru nepurtarea centurii de siguranță, depășirea regimului legal de viteză, depășiri neregulamentare, lipsa inspecției tehnice periodice și precum și alte abateri prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002.
Totodată, au fost aplicate 22 de sancțiuni pentru încălcarea altor acte normative, printre care Legea nr. 61/1991, Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și închiriere, H.G. nr. 1317/2023, H.G. nr. 1377/2008, H.G. nr. 1373/2008 și O.U.G. nr. 97/2005.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 6 permise de conducere și 7 certificate de înmatriculare, au depistat 2 autoturisme aflate sub măsura sechestrului, precum și au dispus reținerea unei autorizații taxi și a unui atestat profesional taxi.
Citește și: Dej | Taximetrist cu autorizația reținută: fără bon, fără aparat





















