Naţional
Bonusuri de la ANAF pentru cei care își plătesc taxele și impozitele la timp
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișANAF a publicat pe site-ul insituţiei un plan de măsuri ce prevede eficientizarea colectării veniturilor la Bugetul General Consolidat care este care prevede o „lista alba” a celor „mai buni” contribuabili şi care este foarte aproape de implementare conform declaraţiilor recente ale şefei Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Mirela Călugăreanu, în cadrul unei emisiuni tv, potrivit Mediafax.
Contribuabilii care îşi plătesc obligaţiile fiscale la timp şi integral, vor beneficia, începând cu 1 ianuarie 2020, de un bonificaţie de 3% din sumele aferente, conform unei declaraţii a şefei Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Mirela Călugăreanu, la un post de televiziune.
Planul de măsuri pentru eficientizarea colectării veniturilor la Bugetul General Consolidat, publicat în data de 25 iunie 2019, prevede o serie de măsuri pentru eficientizarea colectării de bani la bugetul de stat şi o serie de alte obiective.
ANAF va iniţia modificarea legislaţiei în vederea reglementării prin Codul de Procedură Fiscală a posibilităţii publicării unei ”liste albe” a contribuabililor buni plătitori, de o manieră similară cu cea a publicării listei contribuabili care înregistrează obligaţii restante de plată, scrie în documentul oficial.
De asemnea, se doreşte şi acordarea de facilităţi fiscale la plata obligaţiilor fiscale pentru bunii plătitori.
Astfel vor fi implementate următoarele măsuri, conform documentului oficial:
- Stabilirea criteriilor pentru definirea profilului contribuabilului ca “bun plătitor”
- Stabilirea categoriilor de facilităţi ce pot fi acordate categoriei de contribuabili buni plătitori
- Realizarea unui studiu de impact cu privire la acordarea facilităţilor fiscale la plata obligaţiior fiscale pentru bunii plătitori
Pentru a se putea aplica aceste prevederi, proiectul trebuie lansat în dezbatere publică, aprobat de Guvern şi publicat în Monitorul Oficial.