Naţional
BREAKING NEWS | UDMR votează moţiunea de cenzură, ca răspuns la „incapacitatea” Guvernului de gestiona situaţia din Valea Uzului
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișPreşedintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că Uniunea a decis să voteze moţiunea de cenzură, pentru că vrea să sancţioneze „incapacitatea administrativă şi politică a Guvernului în cazul Valea Uzului”.
Kelemen Hunor a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax, că Uniunea va avea o contribuţie la textul moţiunii de cenzură primit de la reprezentanţii PNL.
„Am văzut textul, mi l-au trimis colegii din PNL, am avut nişte sugestii. Am avut, marţi, o întâlnire cu ei şi dacă lucrurile nu se vor schimba atunci înseamnă că vom avea şi noi o contribuţie la acel text al moţiunii. Dacă rămâne aşa, atunci vom semna şi textul moţiunii şi vom vota moţiunea de cenzură săptămâna viitoare.
Decizia formală nu am luat-o, o vom lua prin vot în grupurile parlamentare reunite ale UDMR, înainte de moţiune, dar în principiu asta rămâne recomandarea mea, de a sancţiona, politic, prin vot, Guvernul.
Aici a contat ceea ce s-a întâmplat zilele trecute şi, mai ales, joia trecută, când am văzut incapacitatea administrativă şi politică a Guvernului de a opri anunte manifestaţii şi prezenţe în Valea Uzului. Este o sancţiune din partea noastră spre Guvern”, a spus Kelemen.
Potrivit acestuia, contribuţia UDMR la textul moţiunii de cenzură se referă la situaţia creată în Valea Uzului şi legalitatea intervenţiilor Primăriei Dărmăneşti.
„E o chestiune despre ce s-a întâmplat acolo. Şi a doua intervenţie în text a UDMR este legată de OUG care priveşte alegerea prin vot direct a preşedinţilor de consilii judeţene. Noi spunem că nu prin OUG se reglementează legislaţia electorală, nu este de acceptat să schimbi regulile prin OUG fără nicio dezbatere parlamentară. Contribuţiile noastre au fost acceptate de PNL şi de USR”, a afirmat Kelemen Hunor.
Partidele de opoziţie ar putea depune, miercuri, moţiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Dăncilă, potrivit anunţului făcut de liderul PNL Ludovic Orban.
Ulterior înregistrării la secretariat, şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului ar putea fi convocate pentru a stabili calendarul dezbaterii şi votului în plenul reunit.
Ludovic Orban a spus, marţi, atunci când a anunţat că cel mai probabil moţiunea de cenzură va fi depusă miercuri, că liberalii au avut negocieri inclusiv cu PSD şi ALDE, pentru a atrage cât mai multe voturi. Discuţii au fost purtate de PNL şi cu USR, PMP, Pro România şi UDMR.
De cealaltă parte, Viorica Dăncilă a anunţat, după întâlnirea de marţi cu grupurile parlamentare ale PSD că aceştia nu vor vota moţiunea de cenzură, însă vor asigura cvorumul.
La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că alianţa PSD-ALDE are suficiente voturi astfel încât moţiunea de cenzură să nu treacă în Parlament.
Surse liberale au declarat, pentru Mediafax, că în urma negocierilor cu UDMR, reprezentanţii partidului au spus că vor decide miercuri dimineaţă cum vor proceda grupurile parlamentare ale Uniunii la moţiunea de cenzură.