Social-Cultură
BUCĂTAR DIN DEJ, LOCUL II în Marea Finală Arena Bucătarilor 2015 – FOTO
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișUn bucătar din Dej a reușit să obțină locul II în Marea Finală Arena Bucătarilor 2015, eveniment ajuns la cea de-a șaptea ediție.
În perioada 8-10 septembrie, Selgros Băneasa a găzduit un adevărat festival al gastronomiei deschis publicului larg, profesioniștilor și amatorilor de bunătățuri. Spectatorii au avut ocazia să vadă în acțiune atât chefi de talie mondială, membri ai juriului Arena Bucătarilor, cât și pe cei 16 finaliști care au concurat pentru un loc în competiția Les Chefs en Or 2016 de la Paris. Între finaliști s-a aflat și un bucătar din Dej, Adrian Rusu (Black Tulip Hotel), care a reușit să obțină locul II în Marea Finală Arena Bucătarilor 2015.
Juriul Arena Bucătarilor 2015 a fost compus din chefi cu o experiență vastă în bucătăriile lumii. Au fost prezente personalități din domeniul culinar precum Chef Pascal Griere și Marc Galais din Franța, Chef Claudio Costea din Anglia, dar și personalități autohtone de renume: chefii Cezar Munteanu și Henrik Sebok.
Misiunea juriului a fost una destul de dificilă și a constat în evaluarea celor 16 finalişti din Arenă în funcţie de creativitatea preparatelor, prezentarea în farfurie, respectarea practicilor de lucru, dar şi după gustul şi aspectul preparatelor.
Spre deliciul tuturor, chefii din juriu au încântat publicul cu demonstrații culinare și rețete pline de savoare.
CLASAMENT:
LOCUL III – Chef George Crăciun – Oradea
LOCUL II – Chef Adrian Rusu – Dej
LOCUL I – Chef Liviu Preda – Brașov